Vocea ei răsună pe străzile orașelor din Orientul Mijlociu, inundând spațiul fiecarei taverne, restaurant și gospodărie. Ecourile cântecelor sale se răspândesc o dată cu răsăritul soarelui, iar ondulațiile vocii ei se amestecă cu aromele îmbietoare de cafea proaspăt prăjită. Muzica ei nu este întreruptă decât de chemările periodice ale muezinului la rugăciune. Pentru arabi – fie că vorbim de gospodării private, fie de restaurante și locuri publice – muzica lui Fairuz, pentru că despre ea este vorba, este un ritual matinal de fiecare zi.
În toate țările arabe, Fairuz este considerată ca fiind „ambasadoarea noastră la stele”. Aceasta este însă doar unul dintre numeroasele ei supranume. Pentru libanezi – țara de naștere și de care aparține – Fairuz este „sufletul Libanului” și un simbol național. Însă fiecare arab, indiferent de țara sa de origine, se regăsește într-o formă sau alta în muzica lui Fairuz, cu care a crescut în copilărie, și în ritmurile căreia s-a maturizat în viața adultă.
Fairuz (pe numele său oficial Nouhad Wadie’ Haddad) este cântăreața libaneză care prin muzica ei a devenit simbolul cultural al arabilor. S-a născut în 1934, iar din 1952 (încă de la vârsta de 18 ani), s-a făcut remarcată pe scena muzicii arabe. De atunci încoace, reputația ei artistică și prestigiul său cultural nu au încetat să crească. Cantitativ, Fairuz a înregistrat în decursul carierei sale peste 1,500 de melodii. A lansat peste 80 de albume care s-au vândut în peste 150 milioane de copii.
Însă aceste cifre și recorduri cantitative nu spun nimic despre calitatea muzicii pe care o cântă. Muzica ei este poezie pe note, o muzică metaforică, în care sunt cântate cele mai intense trăiri și sentimente umane: de la iubire și fericire, până la suferință și moarte. Melodiile ei acoperă tot spectrul de emoții omenești, de la euforia îndrăgostirii până la durerea pierderii și îndolierii.
Lumea occidentală a „descoperit-o” pe Fairuz în contextul tragic al dezastrului din portul din Beirut. Explozia declanșată la data de 4 august 2020 a distrus întregul port și o parte însemnată din centrul istoric al Beirutului. În termeni umani, 218 oameni și-au pierdut viața, iar alții 7,000 au suferit răni, în timp ce peste 300,000 au rămas fără locuințe. Atunci când președintele Franței, Emmanuel Macron, a vizitat Libanul la câteva zile după explozia distrugătoare, acesta și-a început vizita întâlnind-o pe nimeni alta decât pe Fairuz, în reședința acesteia de lângă Beirut.
Președintele Franței a ales să se întâlnească mai întâi cu Fairuz și nu cu omologul său, președintele Libanului, nici cu prim-ministrul țării. Gestul său poate fi explicat prin faptul că spre deosebire de liderii politici, ale căror interese divid societatea libaneză, Fairuz este unul dintre puținele simboluri ale unității și speranței, într-o țară multi-confesională care a trecut printr-un sângeros război civil. Într-adevăr, Fairuz este mai mult decât un artist excepțional: este chiar mai mult decât sufletul Libanului. Ea este vocea tradiției și identității arabe.
Fawzia G.Rehejeh
المركز الثقافي العربي 