Delia Stefenel este cadru didactic universitar și cercetător în domeniul migrației. Este doctor în Sociologie în cadrul Universității din București cu o teză despre modele culturale în comunicarea conflictuală. Pe plan didactic, a predat la universități din România, Germania și Grecia. În publicațiile sale, a cercetat cu precădere problematica migrației românilor în Grecia, inclusiv dificultățile adaptării acestora la societatea elenă, precum și tipare ale comunicării culturale. Este co-fondatoarea European Social Impact Institute (http://esi-institute.eu/), o organizație bazată în România care își propune să ofere consultanță, cercetare și să deruleze activități menite să stimuleze schimbarea socială în cadrul comunităților.
Sunteți un cercetător al migrație internaționale. Cum ați ajuns să studiați migrația?
Preocuparea mea pentru studiul migrației vine din parcursul meu biografic. Am locuit zece ani în Grecia. Acolo, am început să fac primele cercetări în rândul migraților români, de primă generație, care locuiau în zona metropolitană elenă. La „Balkania Contemporană”, o societate culturală destinată românilor din Grecia și chiar grecilor care au trăit sau au avut ceva în comun cu România, am pus bazele unui laborator de sociologie a migrației, împreună cu Monica Săvulescu Voudouri, de la care am învățat cum se face o cercetare de teren în sfera migrației. Acolo, am cules date legate de adaptarea romanilor în Grecia, de etno-profesie, transnaționalism, de cine sunt, cum au venit în Grecia, (uneori clandestin), ce simt, ce fac, sau ce și-ar dori să facă românii din Ellada. Am cunoscut oameni deosebiți printre ei, cu povești de viață încărcate de emoție. Unii mi-au îngăduit să le înregistrez povestea și o duc mai departe, cu alții mai păstrez legătura și astăzi, împrăștiați prin diferite colțuri ale lumii, la a doua sau chiar a treia migrație.
Cum credeți că a fost gestionată criza refugiaților din 2015 la nivelul Uniunii Europene și în România?
Dacă ne uităm la statisticile oficiale (UNHCR), la fiecare două secunde o persoană este nevoită să migreze, din cauza conflictelor sau violenței. Fluxul mare de refugiați înspre țările europene a fost unul fără precedent, în ultimele decenii, care, pe de-o parte a generat haos, tensiune, frică, campusuri supra-aglomerate în țările de tranzit, dar pe de altă parte, a dus la o sensibilizare a comunităților gazdă vizavi de celălalt diferit și la o ajustare a politicilor în materie de migrație și proceduri de solicitare de azil.
Cât de complicat este procesul de integrare a imigranților în România, în special al celor care provin din Orientul Mijlociu, care au o religie diferită?
Integrarea, prin însăși definiția ei, este un proces bidirecțional: presupune pe de-o parte, menținerea culturii migrantului/refugiatului, și pe de altă parte, păstrarea contactului cu membrii din societatea majoritară. Sunt necesare eforturi de ambele părți, pentru a înlesni cunoașterea și acceptarea diversității culturale în comunitățile cu un background cultural eterogen, unde se încearcă o coabitare favorabilă pe un termen mai lung, în detrimentul marginalizării sau al asimilării.
De ce resurse credeți că au nevoie imigranții/refugiații pentru a se integra cu succes în societatea românească?
Capitalizarea resurselor necesare migraților/refugiaților pentru o mai bună integrare depinde în mare măsură de statutul lor și de planurile lor de ședere. România rămâne o țară de tranzit pentru mulți dintre refugiați, care, fie sunt supuși reglementărilor internaționale (ex. Regulamentul de la Dublin), fie tranzitează România, folosind ruta Balcanică sau a Mării Negre, sau decid să se stabilească permanent aici. Resursele pot varia, de la resursele necesare în centrele de recepție, acoperirea nevoilor de bază, asistență medicală, psihologică, legală, mediere culturală, până la resurse și programe de integrare educațională, pe piața muncii și în comunitate.
Ne puteți spune despre implicarea dumneavoastra civică, în proiecte care au legătură cu imigranții și refugiații?
De-a lungul anilor am participat la proiecte cu și pentru imigranți/refugiați. Însă experiența care m-a marcat cel mai mult, a fost o vizită de lucru, în centrele de refugiați, din insula Lesbos, Grecia. La momentul vizitei mele, în 2019, erau 13.000 rezidenți într-o capacitate de 3.000, doar în campusul din Moria. Refugiații erau într-o continuă stare de supraviețuire, în așteptarea soluționării cazuisticii lor. Personalul din centrele de recepție și din organizațiile active în campus încercau din răsputeri să răspundă nevoilor nou-veniților, care erau cu totul diferite de ale noastre.
المركز الثقافي العربي 